Fericirea miroase a zambile roz si vinete coapte…

Nu exista parfumuri care sa te faca sa uiti. Exista, in schimb,  parfumuri care sa-ti aduca aminte exact ce ai fi vrut sa poti uita. Asta pentru ca nu exista memorie mai profunda si mai dureroasa decat cea olfactiva.

Saptamana trecuta, un coleg m-a rugat sa-i recomand un parfum barbatesc rafinat. “Ce ti-ar placea?” am inceput eu sa-l iscodesc. ,,Ceva mai dulce, o esența lemnoasa, o aroma fresh?”. “Vreau un parfum care sa ma faca sa uit” a venit raspunsul lui. Am vrut sa-i spun ca, daca ar exista intr-adevar unul, toti am fi deja la coada, aliniati cuminte, cu cate o sticluta in mana, exact ca pe vremea lui Ceausescu, cand parfumul se dadea “varsat”, in rand cu zaharul si faina.

Nu exista parfumuri care sa te faca sa uiti, dar exista, cu siguranta, parfumuri care să-ti aducă aminte lucrurile pe care ai fi vrut să le ingropi undeva in adancurile sufletului. Si nu cred ca exista memorie mai profunda si, uneori, mai dureroasa decat cea olfactiva.

-   Am un parfum pe care l-am folosit prima oara exact în ziua în care un baiat inalt, brunet, cu ochi caprui, mi-a zambit pentru prima oara si mi-a spus ,,Vi aiuto, signorina?”. Desi au trecut cinci ani, de cate ori folosesc ,”Sicily” ma simt din nou in acel august in Alpi si aproape ca-mi vine sa ma cuibaresc mai bine in cardiganul meu de lana, ca sa nu simt racoarea vantului de munte care batea in acele seri

-  Parfumul adolescentei mele avea extract de mimoza si l-as recunoaste dintr-o mie, chiar daca nu se mai fabrica de vreo sapte ani. N-o sa uit niciodata cutia metalica de culoare galbena, in care se afla sticluta cu dop de aceeasi culoare. N-am purtat niciodata ,”Yellow Jeans” la propriu, dar parfumul cu acel nume va ramane mirosul meu definitoriu, de-a pururi.

-   In timp l-am inlocuit, in ton cu varsta, cu unul mai matur, de ,”Mademoiselle”. La care nu am de gand sa renunt nici cand o sa fiu ,,madame”. Oricat de des l-as schimba, in momentele mele importante nu pot sa ma dau cu altceva. L-am purtat la admiterea la facultate, la interviuri de job, la ,”prime intalniri” importante, la stagii de care depindea toata cariera mea. In prima zi la Forbes si in seara in care am scris primul meu articol pentru Cosmo. Cand ii simt mirosul dulceag spre lemnos, ma simt deja in siguranta, ma simt castigatoare, asa cum am fost ultima oara cand l-am purtat. De cate ori ma dau cu acest parfum, ma simt ,”acasa”, indiferent in ce parte a lumii m-as afla.

-    Mirosul pudrei Caron este mirosul mamei. Sau viceversa. Cert este ca, de cate ori ma strange in brate, imi aduc aminte de cutia albastra, rotunda, cu pamatuf cu miros imbatator, cu care se ,,pavoaza” cand eu eram copil. Mirosul a ramas cumva acelasi, amestecat cu aroma de Impulse – Incognito, celebrul spray albastru cu fotografia fetei cu ochelari stralucitori.

-   Iubesc mirosul de peste proaspat. Cand il simt, inchid ochii si ma teleportez inapoi in copilarie, la Botosani, cand mamaie venea de la pescaria din oras cu o sacosa mare cu peste proaspat si se apuca sa-l curete, impreuna cu mama, nu inainte de a tapeta bine bucataria cu ziare, pentru ca solzii sa nu sara care-incotro. Chiar daca pestele gatit de mana lor era delicios, adevaratul festin era, de fapt, asteptarea mesei, urmarirea febrila a procesului de curatare, de feliere si migala plina de dragoste cu care mamaie adauga fiecare condiment. Cand simt miros de peste proaspat, inchid ochii si ii tin asa, cateva secunde. Si as da orice ca, atunci cand ii deschid, sa mai fiu, macar pentru un minut, in bucataria din Botosani, cocotata pe un taburet langa mamaie.

-     Tot de mamaie se leaga mirosul de vinete coapte, deliciul copilariei mele. Plecam impreuna la piata pentru a alege cele mai frumoase vinete si inca de cand le zaream pe taraba zarzavagioaicelor incepeam sa-mi imaginez cat de gustoase vor fi dupa ce mamaie le va fi copt pe plita, cu rabdare. Cand simt acel miros de vinete coapte razbind dintre blocuri sau strecurandu-se prin geamul de la bucatarie al vreunui vecin, ma simt nostalgica. Cine-a zis ca o simpla vanata coapta nu poate aduce fericirea?

-     Zambilele roz sigur aduc fericirea. Sunt nascuta in luna lor – martie – si cel mai frumos cadou din aceasta lume este un buchet mare cu zambile. Parintii mei imi fac acest hatar de multe ori in luna aniversarii mele si nu e nimic mai frumos decat sa-mi afund narile in buchetelele de zambile si sa inspir mirosul lor imbatator. Chiar daca afara ninge, cum s-a intamplat chiar anul trecut de ziua mea, cand miros zambile stiu ca in sufletul meu a venit primavara. Si ca e o chestiune de timp pana cand si vremea de afara se va conforma cu ceea ce stiu eu deja.

-     Am citit ca o companie americana a lansat un parfum care miroase a …hartie. Hartie lucioasa, de carte proaspat venita de la tipar. Nu stiu daca se vinde inca la noi, dar eu una l-as cumpara. Daca ar trebui sa aleg o singura placere olfactiva la care n-as putea renunta pe lumea asta, aceasta ar fi mirosul hartiei. Cand revista vine de la tipar, primul lucru pe care-l fac dupa ce o deschid e s-o apropii de nari si sa trag aer in piept. Nimic nu miroase mai frumos, pentru mine, decat hartia proaspat tiparita, inca aproape calda de la tipografie. Si, oricat de straniu ar suna, ma simt extraordinar de norocoasa ca pot sa simt rezultatul muncii mele la un nivel atat de concret si de…palpabil.

-    Exista, insa, si mirosuri vinovate. Mirosuri care ti-ai dori sa nu-ti placa, dar iti plac. Ba chiar prea mult. In cazul meu, mirosul vinovat este cel al hamburgerului de la McDonalds. Cel simplu, cu o singura felie de carne, ketchup, castraveciori murati si minunata chifla. Care, da, stiu ca are o sumedenie de conservanti, dar tot divina mi se pare. Acum o luna am mancat un hamburger, dupa cinci ani de ,,abstinenta”. A fost prima si ultima ratacire de acest gen…din urmatorii zece ani, sper. Dar am savurat momentul. Mi-am afundat narile in chifla calda si am simtit mirosul. Am simtit ca-mi lasa gura apa si am mancat incetisor, ca sa nu se termine repede gustul. M-am simtit vinovata – pentru ca stiu ca nu e mancarea ideala pentru mine – dar atunci am inteles, inca o data, ce inseamna cu adevarat ,”micile bucurii ale vietii”. Unele sunt mici de tot, de-a dreptul triviale, dar nu mai putin minunate decat implinirile grandioase.

Patrick Suskind spunea ca mirosul este acel dar  pe care il au chiar si lucrurile neinsufletite, in cartea lui, intitulata – cum altfel – ,”Parfumul”. Deloc intamplator, povestea lui Jean Baptiste Grenouille, copilul care se naste fara niciun miros si tanjeste sa-si creeze parfumul perfect, pentru a fi iubit de cei din jur, m-a fascinat de la prima citire. E o lectura minunata, pe care o recomand cu caldura.

Desi am citit prima oara ,,Parfumul” cand eram in clasa a zecea, cu fiecare zi il inteleg mai mult pe Jean-Baptiste. Il inteleg in diminetile in care sunt recunoscatoare ca pielea mea are parfumul ei, ca hainele mele miros ,,a mine” si ca asternuturile mele au aroma de “seninatate” atunci cand ma trezesc in ele. Ca paturica mea din copilarie inca miroase a “acasa” si ca in sufrageria alor mei pluteste aceeasi aroma unica de cand m-am nascut, imuna la deodorantele-minune care promit sa-ti aduca in casa padurile de brazi sau lanurile de levantica.

Dar, daca ar fi sa aleg, cred fericirea miroase mai simplu de-atat si mult mai…palpabil. Poti sa-o inspiri si sa-ti umpli plamanii cu ea. Miroase eexact ca acea zi de august de acum cinci ani. Miroase a “Sicily”, dar nu numai. Uneori miroase a pudra-pulbere Caron si alteori “trazneste” a peste-proaspat, numai bun de prajit.

Fericirea nu miroase, de cele mai multe ori, a lucruri scumpe, ci e neasteptat de ieftina. De fapt, de cele mai multe ori nu costa nimic si poate fi “furata” in drum spre serviciu sau in timp ce-ti bei cafeaua. Are aroma zambilelor roz de la floraria pe langa care treci in fiecare zi dimineata sau miroase intepator, ca hartia lucioasa de la ultimul roman expus pe raftul de “Bestselleruri” de la librarie, pe care-l rasfoiesti ghemuit langa sectiunea Hobby. Ba chiar poate sa miroasa si ca un hamburger de la McDonalds, a carui aroma o prinzi pret de o secunda, cat treci prin fata fast-food-ului.

Cel mai adesea, insa, fericirea miroase banal, mult prea comun ca sa bagam de seama pe moment. Asta pentru ca mirosul ei il stim de-o viata si a ajuns aproape sa faca parte din noi, doar ca uneori uitam sa ne oprim si sa-l savuram incet, sa-l lasam sa ni se intipareasca in nari si in suflet.

Daca am face-o, am fi uimiti sa descoperim ca fericirea are tocmai aroma placuta, usor aspra si absolut delicioasa a vinetelor coapte de bunica.

Adauga in Bookmark acest permalink. Urmareste comentariile noi cu feed RSS pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.