M-am mutat in Bucurestiul vintage

Asa cum o haina de acum treizeci de ani este de trei ori mai pretioasa ca tricourile de la Zara din colectia primavara-vara, Bucurestiul meu inseamna mai mult decat un ,,teren de joaca” pentru oamenii nervosi cu jeepuri din ziua de azi.

Bucurestiul meu are farmec, chiar daca e putin retro… sau poate tocmai de asta. Bucurestiul meu incepe la cofetaria din bulevard, actualmente sediu de banca, dar care mi-a incantat candva copilaria cu cele mai felurite arome si gusturi. Unde, in zile asteptate cu nerabdare, rasareau de sub tejghea pungile cu dropsuri atat de ravnite si de rare. Si unde, daca inchid ochii, pot vedea si acum, in locul panoului cu “Operatiuni persoane fizice”, literele aurii cu “BOMBONERIE”, unde “i”-ul lipsea dintotdeauna.

Bucurestiul meu trece pe langa floraria micuta de unde mama mi-a cumparat candva prima mea lalea rosie in ghiveci, un loc unde acum nu se mai vand ghivece, ci asigurari de viata, dar de unde parca inca miroase in mod straniu a trandafiri proaspat taiati. Ocolind cladirea Postei, unde parca nimic nu s-a schimbat, incepand cu mobilierul prafuit si terminand cu atitudinea plictisita a doamnelor care vand timbre si felicitari ceva mai lucioase decat cele din copilarie, ajung la piata cu geamuri termopan, in fata careia statea candva “nenea cu vata de zahar”. Iar mirosul de trandafiri e alungat de un miros dulce de zahar topit.

Mai departe, Bucurestiul meu trece pe langa pestera cu comori a copilariei mele, libraria ce ocupa candva tot coltul dintre Posta si Farmacie si din care a ramas doar jumatate. In jumatatea mea inca se vind carti si rechizite si miroase intotdeauna a hartie si a lipici. In cealalta jumatate, se vand dresuri si rochii sclipicioase cu paiete aurii.

In fine, am ajuns aproape de magazinul de Electrocasnice, de unde C-ul si T-ul s-au pierdut pe vecie dar restul cuvantului a reusit cumva sa supravietuiasca, in ciuda magazinului de termopane pe care il gazduieste azi. Candva, aici trona in vitrina o baie nou-nouta, cu tot cu faianta si gresie de un albastru inchis, in ape, care lucea in bataia soarelui, atragandu-ma si intrigandu-ma in acelasi timp.

Inainte de el insa, se afla odata studioul foto de pe colt, actualmente jumatate magazin second-hand si jumatate sala de pariuri sportive, studioul in fata caruia ma opream intotdeauna uluita de pozele imense din vitrina. Daca inchid ochii, le vad. O poza cu un mire si o mireasa, o poza cu Angela Similea de la un concert, o poza cu o crainica TV al carei nume nu mi-l mai amintesc. Deschid ochii si vad ca e promotie, orice obiect la 100.000 lei vechi.

Deja calatoria in timp m-a obosit si simt nevoia unei gustari. Trec de fosta Tutungerie, actualmente una din cele opt farmacii pe o raza de doi kilometri si intru in fosta Bacanie, unde se vindeau candva cafeaua si zaharul la kilogram. Ma intind sa iau un cos de cumparaturi, din plastic rosu, atat de diferit de cosurile impletite de acum douazeci de ani. In timp ce ma aplec sa ridic cosul, reflexia lui rosiatica in geam ma face sa tresar si apoi… sa zambesc ca de o pozna. Pentru o clipa, am senzatia ca stau din nou in fata unei vitrine pline ochi… cu cutii rosii de creveti vietnamezi.

Acest text a fost premiat in cadrul proiectului ,,Povestind Bucurestiul”, derulat intre martie 2008 – august 2009, cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul Tineret in Actiune, de catre Asociatia Epsilon III si a fost publicat in cartea ,,Povestind Bucurestiul”.

Adauga in Bookmark acest permalink. Urmareste comentariile noi cu feed RSS pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.